Alexander Sheversky s-a născut la Chişinău, în 1961. Îşi face studiile la şcoala ”I. E. Repin” din oraşul de natal, iar în perioada 1984-1986 participă cu lucrări la câteva expoziţii. A considerat că şcoala pe care a făcut-o la Chişinău a fost foarte bună, ”cu o atmosferă deosebită şi oameni extraordinari”.
Până la mijlocul anilor 90 a locuit şi a pictat la Moscova (Federaţia Rusă), Praga (Cehia), Tel Aviv (Israel). În Israel s-a stabilit pentru câţiva ani, deşi intenţia sa nu era să rămână acolo cu familia. Din 1997 se stabileşte în Canada – la început în oraşul Toronto, apoi în Vancouver.
A participat la numeroase expoziţii de artă, fapt datorat, în oarecare măsură, şi itinerarului său de viaţă (în anii 1987-1988 la Moscova; în 1992-1994 – la Tel Aviv, după care peste Ocean, în SUA şi Canada) la cele mai prestigioase expoziţii internaţionale. A ”debutat”, fiind deja cunoscut în peisajul artei contemporane, la expoziţia-concurs a Uniunii Artiştilor din Ontario, Toronto (Canada), după care s-a impus pe piaţa SUA, participând de trei ori consecutiv la expoziţia anuală ArtExpo din New York. În total, timp de 10 ani a participat la New York la expoziţii de artă, una fiind personală. La acel vernisaj, un colecţionar i-a cumpărat 10 dintre lucrările expuse.
În 2005 a participat la expoziţia de grup cu genericul ”Artworld of Sherway” din Toronto, Canada, după care a urmat o serie de expoziţii personale (2007-2009) în oraşele Whistler, Aspen şi Vancouver, ultima la Galeria Kelvin Beaudette din Vancouver.
După o absenţă de 20 de ani, Alexander Sheversky a revenit în Republica Moldova, în luna septembrie a anului 2010, pentru a inaugura prima sa expoziţie personală care a avut loc în incinta Muzeului Naţional de Artă. Pe site-ul „15 minute.md” a fost postat sub semnătura Elenei Zbârnea un interviu, din care am selectat câteva declaraţii ale artistului:
„Căutările mele au început din Ucraina, apoi Rusia, Cehia şi Israel, după aceste călătorii viziunea mea asupra lumii înconjurătoare s-a schimbat şi cerinţele faţă de viaţă au devenit mai exigente. Niciodată nu m-am lăsat indus în eroare de ambalajul unei vieţi perfecte şi fără griji. Am avut parte de o şcoală academică bună la Chişinău, dar am simţit nevoia să evoluez. De fapt, mi-am dorit să ajung în New York, încă din anii 60 arta contemporană se concentrase acolo, am vrut şi eu să arăt ce pot, să mă afirm.
S-a înîmplat să ajung la Toronto, de acolo am făcut un înconjur al tuturor galeriilor şi expoziţiilor din întreaga Americă, am trecut prin toate fazele de dezvoltare a unui artist, de la cea mai de jos la cea mai înaltă. E foarte greu să îţi faci loc acolo, eu am reuşit asta doar după ce americanii au văzut lucrările mele în realitate. Acum sunt foarte cunoscut în America. Mă expun în centrul expoziţiilor, ceea ce e foarte prestigios. Eu am studiat aici dar m-am format acolo, de aceea nu sunt un pictor moldovean sau rus, şi nici unul care aparţine ţărilor ex-sovietice, eu sunt un artist american!
Pictura mea nu se adresează unui public larg, dar ea place majorităţii. Nouă ne place Goya, Tizian sau Rembrandt. De ce eu nu pot fi la fel? Ce e atât de incredibil în faptul că poate să existe un artist modern care să fie la fel de bun ca unul dintre clasici? De ce fiecare femeie care merge pe stradă vrea să placă tuturor? E o dorinţă firească, unii îşi doresc să se remarce şocând sau epatând! Eu nu aparţin niciunui grup sau curent de artă conceptuală, eu nu vreau să demonstrez nimănui nimic, eu mă simt la fel cum mă simţeam la 6 ani, şi sentimentul de invidie nu-mi este caracteristic! Sunt ambiţios şi ambiţiile mele constau în faptul că vreau să redau ce e mai bun în oameni, să-i perfecţionez, şi astfel cred că îi pot ajuta!”
Proprietarul Galeriei Kelvin Beaudette din Vancouver, Kelvin Charles Beaudette, afirmă despre lucrările lui Alexander Sheversky: ”Echilibrul armonios dintre compoziţia clasică şi caracterul modern al operelor în ulei ale lui Sheversky denotă vocaţia spre realismul contemporan. Fiecare pânză este grandioasă şi monumentală, proslăvind virtuţile disciplinei şi ale emoţiei caracteristice primilor săi profesori – Rembrandt şi Vermeer. Jocul luminilor şi al umbrei şi, în special, simţul înnăscut al luminii la Sheversky, inspiră viaţă tabloului care vibrează şi trăieşte în faţa privitorului. Fie un studiu figurativ sau o natură statică, existenţa lor este captată de valorile emotive ale luminii în sine pe care artistul le reprezintă, întruchipând astfel natura omniprezentă a subiectului. Astfel, arta lui Sheversky adoptă combinaţia dintre detaliul meticulos al unei tehnici clasice cu cel al unei tehnici curate, moderne şi originale din punct de vedere al conceptului”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.