
Student al Școlii de arte frumoase din Paris (Ecole des Beaux-Arts), a câştigat Prix de Rome în 1850. Picturile realizate în genul realismului artistic, precum şi temele sale de inspiraţie mitologică l-au făcut extrem de popular, fiind unul din pictorii cu expuneri constante la Salonul din Paris. Deşi spre sfârşitul vieţii
sale, pictorul însuşi a considerat că a căzut într-un fel de dizgraţie,
în mare parte datorată opoziţiei sale declarate faţă de curentul impresionist, în lumea contemporană există o reconsiderare a artei sale şi un nou val de apreciere îi înconjoară cele opt sute treizeci şi şase (836) de picturi finalizate.
În timpul său, Bouguereau a fost considerat a fi unul dintre cei mai
mari pictori ai lumii. Conform afirmaţiilor lui Fred Ross, preşedinte al
Art Renewal Center, în 1900, contemporanii pictorului, Edgar Degas şi Claude Monet l-ar fi menţionat pe Bouguereau ca fiind "cel mai mare pictor francez al secolului al 19-lea". Considerând modul ironic cunoscut al lui Degas de a face referiri publice la alţi pictori, la care se poate adăuga tendinţa estetică
clar orietată spre inovarea "definitivă" a picturii promovată constant
de cei doi impresionişti, remarca a fost foarte probabil cel puţin răutăcioasă.
Indiferent de ceea ce Degas şi Monet au intenţionat a spune, realitatea
este că opera lui William-Adolphe Bouguereau are un puternic moment de
revitalizare şi reconsiderare.
Deşi s-a bucurat de un renume remarcabil în cea mai mare parte a vieţii
sale, picturile sale vânzându-se la preţuri ridicate (în special
colecţionarilor americani), în secolul 20, şi în special după 1920, Bouguereau a intrat într-o uitare atât de profundă încât numele său nu a fost nici măcar menţionat în enciclopedii
pentru decade întregi. Unii critici de artă au încercat să menţioneze
opoziţia sa declarată la curentele, care generic pot fi numite isme (fauvism, impresionism, expresionism, pointilism, etc.) ca fiind sursa "uitării deliberate" a pictorului pentru câteva decenii.
Este mult mai probabil că răspunsul se găseşte în schimbările
profund sociale, istorice, culturale, tehnologice şi ştiinţifice nu
numai ale Europei,
dar şi ale celorlalte continente, combinate cu două războaie mondiale,
care au făcut ca gustul şi sensibilitatea să varieze atât de mult între 1920 şi 1960 încât să producă astfel de mutaţii estetice.
Astăzi o bună parte a picturilor sale împodobesc galeriile a aproape o sută de muzee de artă din întreaga lume.
La o vârstă relativ avasată, Bouguereau s-a căsătorit pentru o a doua
oară cu una din fostele sale eleve, devenită între timp o artistă
realizată, Elizabeth Jane Gardner Bouguereau.
Bouguereau a fost cunoscut pentru folosirea propriei sale influenţe şi
poziţii de pictor academic consacrat în facilitarea deschiderii a
numeroase instituţii franceze de artă, incluzând prestigioasa Académie française, femeilor.
S-a stins din viaţă în data de 19 august 1905.
Sursa: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.