duminică, 11 august 2013

Camil Ressu

   Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880, Galaţi - d. 1 aprilie 1962, Bucureşti) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică şi socială, a fost una din personalităţile marcante ale artei româneşti. A fost membru titular al Academiei Române.
   Camil Ressu se trage dintr-o familie de aromâni (macedoromâni) din regiunea Epirului, stabilită în România pe la începutul secolului al XIX-lea. Tatăl său, Constantin Ressu, jurist de profesie, cu studii de drept la Bruxelles, făcea pictură în clipele libere. În 1887, Camil Ressu este înscris la Școala Națională de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l ca profesor pe G.D.Mirea; îşi continuă studiile la Iaşi cu pictorul Gheorghe Popovici. În 1902 termină studiile la Școala de Belle-Arte din Iaşi, obţinând medalia de argint şi pleacă, în acelaşi an, să se perfecţioneze în străinătate. Se opreşte două luni la München, vizitând muzeele din localitate, după care pleacă la Paris şi se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu şi Ion Theodorescu-Sion.
   În 1908 revine în ţară şi, preocupat de problemele sociale, colaborează cu desene satirice la publicaţiile Furnica, Facla şi Adevărul. În acelaşi an se înscrie în Partidul Social-Democrat din România. Participă pentru prima dată în 1910 la expoziţia "Tinerimii Artistice" cu peisaje şi compoziţii pe teme rustice. 
   În 1912 expune la Salonul Oficial tabloul Înmormântare la ţară, iar în anul următor, la "Tinerimea Artistică", portretul de grup Terasa Oteteleşeanu, cu "şapte figuri ale boemei literare, muzicale şi pictoriceşti". 
   În 1914 deschide prima expoziţie personală la Bucureşti.
  În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser, Marius Bunescu şi cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea şi Oscar Han înfiinţează asociaţia "Arta Română", la Iaşi.  
   Participă activ la înfiinţarea "Sindicatului Artiştilor plastici din România" în 1921, fiind ales preşedinte, funcţie din care demisionează după doi ani. În urma unei şederi mai lungi în satul Ilovăţ (judeţul Mehedinţi), realizează compoziţia Cosaşi odihnindu-se, una dintre lucrările sale cele mai reprezentative, în care autorul îşi dezvăluie vigoarea sa plastică.
   Camil Ressu a fost profesor şi rector al Academiei de Belle-Arte din Bucureşti până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla
   Din 1950 a fost preşedinte de onoare al "Uniunii Artiştilor Plastici", reluându-şi şi activitatea de profesor la Institutul de Arte "Nicolae Grigorescu".
    În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.
   Cu o formaţie solidă, în care predominau studiile după corpul uman, după peisaj şi după obiectele din imediata apropiere, Camil Ressu a reuşit ca, prin combinarea capacităţilor formative ale desenului şi culorii, să realizeze o creaţie care păstrează valorile tradiției, în condițiile unui efort de înnoire a limbajului plastic.

Sursa: Wikipedia











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.