marți, 2 iulie 2013

Alexey Golovin

   Alexey Golovin s-a născut la Leningrad, Rusia, în data de 26 iunie 1977.

Educaţie
    Studiile sale artististice însumează o perioadă lungă de timp (1992-2006), fiind un eminent reprezentant al redutabilei Şcoli Academice ruso-europene de artă. Ca student, poate fi considerat că ar fi a treia generaţie descendentă dintr-o elită de renume mondial, din care trebuie amintiţi: Ilia Efimovici Repin, Valentin Alexandrovich Serov, Konstantin Korovin şi V. Favorskiy, aceştia fiind urmaţi de alţi mari maeştrii, cum ar fi Dmitry Kardovsky, Igor Grabar sau Aleksandr Deyneka. Calea artistică a lui Golovin a fost pe mâna unor distinşi profesori de artă plastică: Andrei Mylnikov, A.Bystrov şi V.Pesikov.

   În anul 2000, Prezidiul Academiei Ruse de Arte, printr-o decizie datată din 29 mai, îi acordă o medalie "Pentru succese în studiu".
    După şapte ani, în 2007, îi mai este acordată o medalie cu acazia aniversării a "250 de ani de la înfiinţarea Academiei Ruse de Arte".
    În 2009, Alexey va avea prilejul să adauge în panoplia sa încă o medalie aniversară: 75 de ani de la înfiinţarea Uniunii Artiştilor Plastici din Rusia

Acreditările academice:

- 1997 Diploma de Arte Frumoase, Şcoala de Artă Crimeea Samokish,Ucraina.
- 2006 diplomă de Master of Fine Arts, Repin stat Academic Institutul de Arta al Academiei Imperiale Ruse de Arte (est.1757). Completare de licenţă şi Master de Arte Frumoase.

În Curriculum-ul de studii a fost inclusă şi pregătirea intensivă în Anatomia Omului (Studiile anatomice ale formei umane, ca fundament la forma cea mai provocatoare în artele vizuale).

   Alexey Golovin a contribuit major la o serie de studii dedicate picturii şi desenului, din care pot fi amintite „Regulile de perspectivă” şi „Regulile de compoziţie”, unde sunt menţionate la nivel de detaliu toate argumentele artistice:
- Pictura în studio: statică, distributie, portret.
- Figura nud, figura îmbrăcat, compoziţii de grup, conceptele de culori şi valorile tonale
- Desen în studio: statica, Distribuţie, portret, figura nud, figura îmbrăcat, compoziţii crupă, exerciţii de anatomie, proporţii, clar-obscur
- Practica Plein-Air (în aer liber): Portrete, peisaje, aspecte de viaţă
- Tehnici, tehnologii şi materiale pentru vopsire.
- Studii ale tehnicilor de masterat
- Copii oficiale din muzee (cu permisiunile oficiale obţinute de la Ministerul Culturii, pentru a studia originalele şi pentru a face copii identice).
- Istoria lumii artei: Pictură, sculptură, arhitectură, de la arta pre-istorică la cea contemporană.

   Alexey Golovin este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Rusia. Cele mai multe dintre lucrările sale se află în colecţii particulare şi muzee din Ucraina, Rusia, SUA, Germania, Israel, Canada, şi China.
    În prezent, artistul trăieşte şi lucrează în Sankt-Petersburg. Rusia. 













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.