joi, 6 octombrie 2011

Liu Yuanshou

   Este un artistist chinez, născut la Beijing, în 1967. În anul 1991 a abslovit Artele Plastice din cadrul Universităţii din Beijing, după ce cu un an înainte (1990) a fost protagonistul unui succes enorm în cadrul expoziţiei “Four Seasons of China” (Patru anotimpuri în China). La final, toate lucrările sale au fost achiziţionate de către un colecţionar japonez. Practic, Liu Yuanshou a cunoscut consacrarea mai înainte de a finaliza studiile, însă, din acel moment, a devenit un invitat permanent al marilor expoziţii, atât în ţara sa, cât şi peste hotare: Taiwan, Hong Kong, chiar şi SUA.
   În scurt timp a devenit unul dintre cei mai apreciaţi pictori în China, iar în momentul de faţă este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici. Lucrările sale sunt vândute chiar la vernisaje, evenimente de la care numele sonore în materie de artă nu-şi permit să absenteze.
   Liu Yuanshou a dobândit un renume în lumea pictorilor, fiind considerat printre cei mai reprezentativi "realişti" contemporani. Studiul anatomic al formelor, studiul expresiei şi al luminii, umanul, în particular, şi natura în întregul său ansamblu au fost redate  magistral de către Liu, care, în mod evident, lasă să transpară în lucrările sale elemente definitorii ale culturii din care provine. Culoarea roşie, spre exemplu, i-a făcut pe mulţi să creadă că artistul chinez încă nu s-a vindecat de "virusul roşu al comunismului". Pe de altă parte, vălurile de mătase (roşie, drept este) cu rol de veşmânt nu făceau altceva decât o directă trimitere la mătasea chinezească, un element covârşitor în istoria omenirii. Alţi critici nu s-au sfiit să afirme că, în fapt, Liu Yuanshou aduce un omagiu femeii care luptă să se elibereze de un coşmar, roşu. Poate că aşa se explică şi faptul că modelele sale au ochii încă închişi, iar mimica ar trăda tocmai această zbatere, de eliberare.
















4 comentarii:

  1. rosu....e viata,e vitalitate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi nu numai:

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolistica_culorii

    Mulţumesc pentru comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Phenomenal !!
    Am si eu un Cunsocut care picteazä Akt si stiu cit este de greu sä pictezi Piele.
    Omul ästa aicia este un Phenomen. Respect.
    Multumesc pentru Postare

    Jacktel

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.